Consiliul de Mediere din Republica Moldova invită mediatorii la Forumul Național în domeniul Medierii din Republica Moldova, ediția 2022

287234971_137677815532942_6333395758062289944_n (1)
Consiliul de Mediere din Republica Moldova invită mediatorii din toate regiunile țării pentru a face schimb de experiență și practici în domeniu, alături de alți profesioniști din sectorul justiției și invitați străini în cadrul Forumului Național în domeniul Medierii din Republica Moldova, ediția 2022.
Evenimentul are drept scop consolidarea și promovarea medierii în calitate de mijloc alternativ de soluționare a litigiilor, un domeniu important prevăzut în Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022–2025. De asemenea, forumul va oferi o platformă de dialog pentru discuții privind consolidarea comunității de mediatori din Moldova și crearea unei asociații naționale active, care să promoveze interesele mediatorilor și să contribuie la dezvoltarea profesională a acestora.
În cadrul forumului se vor discuta subiecte precum:
– tendințele regionale și internaționale în domeniul medierii;
– medierea online în condițiile pandemiei Covid-19;
– organizarea eficientă și promovarea activității mediatorului;
– probleme practice în procesul de executare a tranzacției de mediere;
– propuneri de modernizarea a legislației în domeniul medierii.
Evenimentul va avea loc în data de 30 iunie.
🌏 Locația: Digital Park, str. Mihai Viteazul 15, Chișinău
📌 Pentru participare, vă rugăm să completați formularul de înscriere, iar noi vom reveni pentru definitivarea detaliilor de participare 👉 https://forms.gle/2aJtMihTs2kf4LDt5
Forumul Național în domeniul Medierii se desfășoară în cadrul proiectului „Medierea Comercială și Arbitrajul în Moldova” (faza a IV-a), implementat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și dezvoltare (BERD) în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO) și cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).