10.10.2018- Lansarea Programului național de expediere a litigiilor comerciale în procedura de mediere

Lansarea Serviciului național de mediere pe lângă instanțele de judecată   – 10 octombrie 2018

Ca parte a Strategiei de reformare a sectorului justiției din Moldova (2011-2015), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în colaborare cu UKaid și Ambasada Marii Britanii la Chișinău, au întreprins o serie de activități de îmbunătățire a climatului de afaceri. Implementarea sistemelor de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), în special în ceea ce privește medierea și arbitrajul, a devenit o prioritate pentru îmbunătățirea accesului la justiție, creșterea încrederii în sistemul judecătoresc, reducerea gradului de incertitudine în cadrul instanțelor de judecată și promovarea investițiilor străine directe (ISD) prin sporirea încrederii investitorilor în capacitatea de a soluționa eficient litigiile.

Având în vedere acest lucru, a fost lansat Proiectul de Mediere Comercială și Arbitraj care în prezent se află la faza a III-a de implementare. Obiectivul primar al Fazei a III-a este medierea comercială care are drept scop asistarea Guvernului în promovarea și facilitarea utilizării medierii comerciale la scară națională.

Printre activitățile pe care acest proiect încearcă să le realizeze este crearea unui sistem eficient de referire în instanțe și conectarea acestuia la centrele de mediere care oferă servicii de mediere, care va rezulta într-un mecanism de mediere pe lângă instanțele de judecată.

După cinci ani de dezvoltare, instruire și consultanță, medierea în Moldova a făcut un pas înainte, iar serviciul de mediere pe lângă instanțele de judecată este acum pregătit să fie lansat. Seriile de instruiri ale mediatorilor, judecătorilor și administratorilor instanțelor, precum și evoluțiile juridice și structurale au permis sistemului judiciar din Moldova să ofere, să propună și să informeze cetățenii cu privire la utilizarea, și beneficiile medierii.

Pentru a asigura vizibilitatea și claritatea acestui proiect, va fi organizat un eveniment de lansare la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, în cadrul căruia vor fi invitate diverse agenții de media și agenții de știri pentru a comunica mai pe larg populației despre acest proiect. Acest eveniment va fi punctul culminant al Proiectului în domeniul medierii. Acesta va aduna principalii actori ai proiectului care au participat și vor lua parte în continuare la dezvoltarea medierii în Moldova. Lansarea va avea două părți:

  1. Geneza, scopul și dezvoltarea programului, prezentate de Ministerul Justiției, Ambasada Marii Britanii, BERD și CEDR.
  2. Serviciul național de mediere pe lângă instanțele de judecată și dezvoltarea viitoare a medierii în Republica Moldova, prezentată de Centrul de mediere, Camera de Comerț și Consiliul de mediere

Evenimentul se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri și va fi urmat, dacă este necesar de interviuri individuale.

Data: 10 octombrie 2018

Ora: 11.00 – 12.30

Amplasarea: Ministerul Justiției

Vorbitorii:

  • Ministerul Justiției: Secretarul de Stat, Dnl Eduard Serbenco
  • Ambasada Marii Britanii: Reprezentant
  • BERD: Reprezentant BERD
  • Camera de Comerț:  Vasile Nicolae Șeful Departamentului Juridic/ Dnl Dumitru Lefter, Directorul Centrului de Mediere
  • CEDR: Dnl Andrzej Grossman
  • Consiliul de Mediere: Reprezentant

Program

Timing Speaker Topic
11.00 Ministerul Justiției Prezentarea proiectului și a vorbitorilor
11.10 Ambasada Marii Britanii Susținerea și scopul dezvoltării medierii
11.20 CEDR Geneza și implementarea proiectului

Include:

–        Obiectivele și scopul

–        Instruirea și fortificarea capacităților

–        Componenta de gen

11.35 BERD Mulțumiri tuturor actorilor implicați
11.40 CCI / Centrul de Mediere Serviciul național de mediere pe lângă instanțele de judecată
11.55 CSM și judecătorii Importanța extinderii și rolul sistemului judecătoresc
12.05 Consiliul de mediere Viitoriul medierii în Moldova
12.15 MJ, CEDR & EBRD Întrebări și răspunsuri
12.30 Interviuri ale actorilor relevanți cu agențiile media (subiectele urmeaza a fi convenite din timp)