𝗙𝗲𝗹𝗶𝗰𝗶𝗮 𝗖𝗵𝗶𝗳𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗻𝗼𝘂𝗹 𝗣𝗿𝗲𝘀̗𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗮𝗹 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 M𝗲𝗱𝗶𝗲𝗿𝗲

chifa
Astăzi, a avut loc ședința ordinară a Consiliului de mediere, în cadrul căreia membrii Consiliului au ales, prin vot secret, Președintele Consiliului medierii – Felicia Chifa.
Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru a menționat la deschiderea ședinței că așteptările de la membrii Consiliului de mediere sunt mari, însă și Ministerul Justiției urmează să se implice activ în promovarea medierii, acțiuni în acest sens sunt prevăzute și în Planul de acțiuni, cât și în Strategia de dezvoltare a sectorului justiției, care urmează a fi adoptată.
Totodată, Veronica Mihailov-Moraru a comunicat că Ministerul Justiției își propune să eficientizeze instituția medierii în contextul promovării măsurilor alternative de soluționare a litigiilor.