Medierea judiciară obligatorie va fi exclusă din cadrul procedurilor civile. Ministerul Justiției a remis Guvernului spre coordonare proiectul de lege cu privire la abrogarea Capitolului XIII1 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura.
Adițional, proiectul prevede dispoziția tranzitorie conform căreia în procesele de mediere judiciară neîncheiate la momentul intrării în vigoare a legii, instanța de judecată, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a legii, va emite o încheiere nesusceptibilă de atac cu privire la încetarea procedurii de mediere judiciară și va transmite dosarul instanței judecătorești pentru repartizare aleatorie unui alt judecător sau, după caz, unui alt complet de judecată. În așa mod se va asigura finalizarea procedurilor de mediere care vor fi în desfășurare la momentul intrării în vigoare a legii.
Excluderea instituției medierii judiciare obligatorii a fost prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022.
Astfel, după excluderea capitolului menționat din Codul de procedură civilă, medierea judiciară nu va mai fi obligatorie pentru soluționare prealabilă a litigiilor, pentru următoarele cauze civile:
- protecția consumatorilor;
- litigiile de familie;
- litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor între persoane fizice și/sau juridice de drept privat;
- litigiile de muncă;
- litigiile care rezultă din răspunderea delictuală;
- litigiile succesorale;
- alte litigii civile a căror valoare este sub 200 000 de lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărîre executorie de intentare a procedurii de insolvabilitate.
Necesitatea excluderii procedurii este argumentată prin datele statistice pentru anii 2018-2021, care au arătat următoarele efecte asupra procedurilor judiciare civile:
- din numărul total al proceselor de mediere judiciară (43.487), numai 1.165 au finalizat prin încheierea unei tranzacții (i.e. 2,6 %). În restul litigiilor, procesele de mediere au încetat prin refuzul părților de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, expirarea termenului sau renunțarea la acțiune a reclamantului;
- procesele de mediere judiciară sunt de o durată excesivă (în mediu 3-9 luni), în pofida faptului că, conform art. 1822 alin. (5) din Codul de procedură civilă, termenul medierii judiciare nu poate depăși 45 de zile;
- creșterea volumului de lucru al judecătorilor datorită instituii unor proceduri judiciare adiționale, fapt ce a sporit numărul acțiunilor procesuale ce urmează a fi întreprinse de magistrați. Aceste aspecte au fost transpuse și în Regulamentul privind stabilirea gradelor de complexitate unice naționale a cauzelor penale, contravenționale și civile, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 165/6 din 18 februarie 2014.
Medierea judiciară obligatorie de soluționare prealabilă a unor litigii vicile a fost instituită la 17 martie 2017. Scopul introducerii acestei instituții juridice a constat în reducerea volumului de muncă a judecătorilor, precum și flexibilitatea/rapiditatea soluționării litigiilor, însă în practică a îngreunat semnificativ procedurile judiciare și a cauzat tergiversarea cauzelor pendinte, fiind afectat accesul liber la justiție a justițiabililor.