Istoric

Activitatea de mediere a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Istoricii situează apariția acesteia în perioada comerțului fenician. Practicile din Grecia Antică și din Roma Antică au adus un ințeles adecvat termenului de „mediere”. Romanii au folosit mai multe denumiri pentru persoanele care se ocupau de acest proces, precum: medium, interpolator, conciliator, interlocutor și în final, mediator.

În Evul Mediu, în unele țări practica de mediere a fost interzisă, iar în altele putea fi realizată doar de către autoritățile centrale. În anumite culturi, mediatorul era considerat o persoană sacră, ce merita un respect deosebit.

Centrul de Mediere este o organizație de mediere creată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și înregistrată de Ministerul Justiției în septembrie 2015, proiectul fiind lansat oficial la 21 ianuarie 2016.

Centrul de mediere a fost înființat cu sprijinul Centrului de Soluționare Eficientă a Litigiilor (CEDR) din Regatul Unit, care a asistat Centrul în fiecare etapă a încorporării sale.

Centrul de Mediere nu are personalitate juridică, dar este independent în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, care este organizat şi funcționează conform Legii nr. 393-XIV din 13.05.1999 cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (publicată în Monitorul Oficial nr.73-77/343 din 15.07.1999), Legii nr.137 din 03.07.15 cu privire la mediere (M.O. Nr. 224-233 din 21.08.2015), acte internaționale la care Republica Moldova este parte, Statutul şi Regulamentele Centrului de mediere. Astfel spus, Centrul de Mediere este prima organizație de mediere încorporată, bazată pe noua lege privind medierea nr. 137 din 3 iulie 2015.

Centrul de Mediere utilizează platforma a 10 filiale ale Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova pentru conexiunea cu domeniul afacerilor din întreaga țară.

Principala atribuţie a Centrului de mediere este organizarea şi administrarea soluţionării prin mediere, în condiţiile prevăzute de Legea nr.137 din 03.07.15 cu privire la mediere, a litigiilor apărute, dacă părţile au încheiat în acest sens o convenţie de mediere sau procedura a fost iniţiată de către oricare dintre părţi, din proprie iniţiativă, precum şi la recomandarea autorităţilor publice, instanţelor judecătoreşti.