Peste 40 de profesioniști și profesioniste din sectorul justiției au pus în discuție două concepte privind consolidarea medierii garantate de stat. Acestea au fost prezentate, ieri 22 februarie 2022 în cadrul conferinței naționale „Consolidarea medierii garantate de stat în Republica Moldova” . Activitatea a fost realizată de către Institutul de Reforme Penale (IRP) în colaborare cu Ministerul Justiției, Consiliul de Mediere în cadrul în cadrul Proiectului „Accesul la Justiție în Moldova” implementat de Millennium DPI Partners LLC.
Primul concept vizează gestionarea medierii garantate de stat de către Consiliul de Mediere. În al doilea concept a fost descrisă incorporarea mecanismului de mediere garantate de stat în sistemul de asistență juridică garantată de stat. Astfel, atribuind gestionarea acestei instituții de către Consiliul Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat (CNAJGS).
De asemenea, a fost evaluat mecanismul medierii garantate de stat prin prisma politicilor publice a Ministerului Justiției și a Consiliului de Mediere. Veronica Mihailov-Moraru, secretară de stat a Ministerului Justiției, a susținut că promovarea și îmbunătățirea mecanismului constituite un obiectiv al Planului de acțiuni al Ministerului Justiției pentru anul 2022.
Prezentă la conferință Felicia Chifa, Președintele Consiliului de Mediere a menționat că în Strategia de dezvoltare și Planul de acțiuni a Consiliului de mediere 2021-2024, este prevăzut obiectivul de creare și gestionare a medierii garantate de stat.
La fel, în decursul evenimentului au fost prezentată noua componența Consiliului de Mediere care și-a început activitatea în toamna anului 2021.
Printre participanții conferenței au fost prezenți reprezentanții Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat (CNAJGS), Uniunii Avocaților, Procuraturii Generale, mediului academic, mediatori, avocați și procurori. Opiniile expuse vor fi luate în considerare pentru definitivarea mecanismului legal în vederea asigurării durabilității în timp.
Această activitatea se desfășoară în cadrul parteneriatului dintre Institutul de Reforme Penale (IRP) și Proiectul „Accesul la justiție în Moldova”, finanţat de către Millennium DPI Partners, LLC.